joi, 21 aprilie 2011

Certificatul energetic obligatoriu din 2011


Toate clădirile şi apartamentele din România vor avea “certificatul energetic” - un document pe care sunt scrise consumurile din imobile. Astfel, în funcţie de energia consumată pentru încălzirea locuinţei, climatizare, iluminat artificial, imobilul va primi un calificativ.
Acest calificativ va fi  de la A la G, la fel ca cele care arată clasa energetică la electrocasnice. Dacă un apartament are calificativul A înseamnă că are un consum redus de energie, iar dacă are G înseamnă că are un consum foarte ridicat şi prin urmare cheltuielile la întreţinere sunt foarte mari.
Scopul acestui certificat este de a informa consumatorul, respectiv persoana care cumpără sau închiriază respectiva casă, ce consum energetic are locuinţa şi la cât se ridică cheltuielile lunare de întreţinere. Una dintre modalităţile de a reduce consumul energetic al clădirii este reabilitarea termică a acesteia, pentru a scădea cantitatea de energie necesară încălzirii.
Locuinţe cu certificat – din 2010
La clădiririle de birouri, certificatul energetic era necesar de la 1 ianuarie 2007, iar pentru locuinţe va fi necesar din 2010. La clădirile noi acest certificat se eliberează la recepţionarea clădirii, iar la clădirile vechi el trebuie făcut de un auditor energetic, acreditat de Ministerul Dezvoltării, contra cost.
Un proiect de lege referitor la auditorii energetici a fost adoptat, ieri, în şedinţa de guvern. Potrivit actului normativ, care va modifica şi completa Legea privind performanţa energetică a clădirilor (372/2005), auditorul energetic este o persoană fizică autorizată, atestată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei.
Condiţiile şi procedura de atestare tehnico-profesională, inclusiv de exercitare şi de suspendare a activităţii ca auditor energetic pentru clădiri, se aprobă prin ordin al acestui minister. Potrivit proiectului de lege, se înfiinţează Comisia Naţională pentru Creşterea Performanţei Energetice a Clădirilor, organism de specialitate fără personalitate juridică, cu rol consultativ pe lângă MDLP.
Certificatele, însoţite de infor­maţii privind clădirile certificate şi, după caz, de măsu­rile propuse pentru creş­terea performanţei ener­getice, sunt transmise, în format electronic, de către audi­torii energetici pentru clădiri, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii şi Economia Con­strucţiilor, INCERC Bucureşti, unitate aflată în coordonarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor. INCERC Bucureşti centralizează certificatele şi datele transmise odată cu acestea, în vederea constituirii unor baze de date specifice domeniului eficienţei energetice a clădirilor.
Un auditor energetic percepe între 1 şi 3 euro pe metru pătrat arie construită desfăşurată. Deocamdată însă nu se pot expertiza separat apartamentele dintr-un bloc, ci toată clădirea, deoarece încă nu au apărut normele metodologice, pentru expertizarea unei singure locuinţe dintr-o clădire. O dată cu evaluarea energetică a apartamentului, auditorul energetic îi mai dă proprietarului şi soluţii pentru reducerea consumului energetic.
Sancţiunile vor fi date de primării
Nerespectarea obligaţiei privind afişarea certificatului de performanţă energetică a clădirii, pentru clădirile cu o suprafaţă utilă de peste 1.000 mp, aflate în proprietatea sau administrarea autorităţilor publice sau a instituţiilor care prestează servicii publice, ca şi nerespectarea obligaţiei de a prezenta certificatul la recepţia finală a clădirilor noi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se asigură de către organele cu atribuţii de control ale primăriilor municipiilor, oraşelor şi comunelor, respectiv ale Primăriei Municipiului Bucureşti.
Articol integral in Gandul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu