luni, 18 februarie 2013

Programul...Noua Casa...

Conform proiectelor Guvernului Ponta, programul Prima Casa se vrea a fi modificat in programul Noua Casa si astfel sa se poata achizitiona prin acest program numai case noi. Prin acest program, guvernul va garanta si va sustine jumatate din valoarea creditelor acordate de banci.
Astfel, cine se va incadra in conditiile si regulile impuse de acest program, va putea cumpara numai apartamente noi sau alte tipuri de locuinte noi (case, vile), cu toate ca acestea din urma sunt foarte rare.
Incepand cu 2009, cand Guvernul Boc a lansat acest program sub denumirea de Prima Casa cu intentia de a ajuta tinerii in achizitionarea unei locuinte, acesta a suferit modificari ulterioare deoarece s-a dorit adaptarea acestuia la nevoile pietei imobiliare. Conform regulilor initiale, garantiile statului in cadrul programului au fost acordate atat pentru locuinte noi sau in faza de constructie, cat si pentru locuinte vechi.
In 2010 s-a incercat modificarea programului, in sensul ca garantiile sa fie acordate numai pentru achizitionarea de locuinte noi, dar nu a avut succes deoarece Consiliul Concurentei a avertizat ca acest lucru ar putea intra sub incidenta legii deoarece ar favoriza numai o parte a pietei imobiliare.
In urma anuntului Guvernului Ponta de modificare a programului Prima Casa, detinatorii de locuinte vechi au scos pe piata un numar semnificativ de proprietati din frica de a nu ramane cu ele nevandute odata cu modificarea programului. Acest lucru este posibil sa duca si la o scadere a preturilor locuintelor vechi.
Conform statisticilor, in prima luna a lui 2013 au fost scoase la vanzare cu aproximativ 12% mai multe locuinte vechi fata de luna ianuarie a anului trecut si de aproximativ doua ori mai multe fata de luna Decembrie a lui 2012. Acest lucru se poate vedea prin numarul de anunturi imobiliare afisate pe site-urile de specialitate cum ar fi http://www.rezidential.net, in crestere fata de sfarsitul anului trecut.
Programul Guvernului Ponta vine atat in sprijinul dezvoltatorilor imobiliari care construiesc sau au deja construite apartamente noi, deoarece acestia au sanse mai mari sa vanda in fata proprietarilor de locuinte vechi datorita conditiilor de creditare, cat si in ajutorul bancilor, care vor beneficia de sume importante pe termen lung in urma incheierii contractelor de credit. Astfel se vor pune in miscare doua mecanisme de dezvoltare a pietei imobiliare. Ramane de vazut daca Consiliul Concurentei nu va reactiona ca si in urma cu trei ani.
Conform estimarilor, se pare ca piata imobiliara se va stabiliza in acest an, dar nu va cunoaste o crestere a preturilor locuintelor datorita lipsei banilor pe piata. Totodata, preturile locuintelor vechi este posibil sa scada daca va fi pus in aplicare programul Noua Casa, datorita conditiilor de creditare si garantare oferite de guvern numai pentru case si apartamente noi. In acest caz, locuintele vechi se vor vinde mult mai greu, ceea ce va duce inevitabil la scaderea preturilor acestora.
Este imposibila o crestere a preturilor pe piata imobiliara atat timp cat nu exista o crestere economica generala. Guvernul Ponta doreste sa vina cu solutii de deblocare a economiei, dar trebuie sa tina cont de toate aspectele inainte de a incepe un proiect, pentru a nu incalca drepturile cetatenilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu